Cred ca daca ar fi sa povestesc cuiva tot ce se afla in sufletul meu, mi-ar lua o viata intreaga. O viata întreaga pe care am trait-o impreuna, o viata intreaga în care ne-am iubit.
Ma doare, dar in acelasi timp imi place durerea pe care o simt. Da, sunt o masochista, dar nu de asta imi place. Am constientizat. Stii foarte bine ca imi place sa traiesc in lumea mea, iar acolo nu e deloc roz, dimpotriva, acolo e intuneric si rece, iar din pacate asa am devenit si eu. Si vreau sa ma ierti pentru asta, precum si pentru toate greselile pe care le voi face de acum incolo. Dar cum spuneam, doare al dracului de tare, si totusi ma bucur ca se intampla asta, poate totusi nu e prea tarziu.
M-ai dus pana la stele, iar cand aproape le-am atins impreuna, m-ai scapat pe pamant. La fel am facut si eu. Te-am facut sa simti extazul, l-am gustat impreuna, dar in acelasi moment otrava si-a facut efectul si te-a sufocat. Oricat de mult as incerca sa te reneg, sa te sterg din sufletul meu, nu ma lasa inima. Tu nu ti-ai pus amprenta acolo, tu te-ai tatuat, sa fii sigur ca nu pleci nicaieri.
Nu cred in dragoste la prima vedere si n-a fost cazul nici la noi de asta, dar am stiut mereu ca tu esti sufletul meu pereche. Cred asta cu tarie in continuare, nu are rost sa ti-o mai spun. Suntem doua suflete cu multe probleme, iar eu sunt cea mai mare problema a sufletului tau. Am putea sa ne ducem iubirea la rang de arta, pentru ca suntem facuti unul pentru altul. Iubire...
Liniste, intelegere, dragoste. Multa, multa dragoste. De asta am nevoie.
Am gresit, impreuna si separat. Dar greselile ne fac oameni.
Cuvintele, atat imi raman. Si am o gramada de scris.
Etichete: personal
